Emisiune filatelica: 300 DE ANI DE LA MARTIRIUL SFINȚILOR BRÂNCOVENI

„Fă binele și orice ți se va întâmpla, el nu piere. Oricât ai fi de prigonit, ori în ce chip ți  s-ar isprăvi viața, chiar îți vine ceasul; dacă nu al fericirii,măcar al rugăciunilor recunoscătoare pe mormântul tău. Soarta lui Brâncoveanu, slăvit până și acolo unde sângerase și vădit cu cele mai mari laude chiar și acolo unde stătuse două veacuri ascuns, o spune îndestul!” Nicolae Iorga

Domnitorul martir și sfânt Constantin Brâncoveanu descindea după tată din Boierii Brâncoveni, iar după mamă (jupâneasa Stanca) din vestita familie a Cantacuzinilor. Tatăl său, Matei, zis Papa Brâncoveanu, moare într-o luptă de apărare a Dealului Mitropoliei în anul 1655, în timpul răscoalei unui regiment de lefegii străini. Grija pentru copilul de numai un an este preluată de stolnicul Constantin Cantacuzino, care se întorsese de la studii din Italia (Padova).

În timpul domniei unchiului său, Șerban Cantacuzino, tânărul viitor domn Constantin Brâncoveanu obține prima dregătorie (al doilea postelnic) la vârsta de 18 ani. Urmează mai apoi parcurgerea unor trepte ierarhice cum au fost logofăt, mare agă, ispravnic de scaun (la 26 de ani) și, după numai un an, mare postelnic. La moartea domnitorului Șerban Vodă, boierii, împreună cu Înalta Poartă de laIstanbul, îl confirmă ca domn. Era anul 1688, când Brâncoveanu avea 34 de ani.

La vârsta de 20 de ani (anul 1674) se căsătorise cu Maria, nepoată de fiu a fostului domn, Antonie Vodă din Popești. Cu soția sa, viitorul domnitor a avut 11 copii: patru băieți și șapte fete.

Cunoscător al limbilor turcă, greacă și slavonă, s-a manifestat ca o personalitate recunoscută și activă pe plan european, asigurând pe timpul domniei lui de 26 de ani (1688-1714) o epocă de binefaceri pentru Țara Românească în toate domeniile.

Moștenirea domniei lui Constantin Brâncoveanu se trage din ceea ce a reprezentat el ca personalitate de prim rang: om politic, diplomat, gospodar, reformator, sprijinitor al culturii, însemnat ctitor de așezăminte și de școală, creator de epocă și de stil („stilul brâncovenesc”), domn creștin și martir al neamului românesc.

Sub cârmuirea lui Vodă Brâncoveanu se remarcă o epocă de renaștere culturală, din care se desprinde vizibil Academia Domnească din București, înființată de Șerban Cantacuzino, dar reorganizată de noul domn. Aici se predau cunoștințe umaniste și  științifice, având prezenți la cursuri și tineri din alte țări. Stilul brâncovenesc în domeniul învățăturii este exprimat prin sintagmele „setea de carte” sau „chemarea spre învățătură”. În domeniul artei apar schimbări vizibile mai ales în arta aurarilor și argintarilor care îmbrăcau cărțile de mare valoare, arta gravorilor care ilustrau tipăriturile, pictura, în care excelează Pârvu Mutu Zugravul, „zugravul zugravilor” epocii brâncovenești.

Stilul brâncovenesc în arhitectură îl regăsim la bisericile de la Mănăstirile Hurezi, Râmnicu Sărat, Doicești și Sfântul Gheorghe Nou din București. La construcțiile laice stilul se evidențiază la Palatul de la Potlogi, la cel de la Mogoșoaia și la ansamblul refăcut al Curții Vechi.

În anul 1714, în ajunul sărbătorilor de Paști, domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost ridicat de un trimis al Înaltei Porți și dus la Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, cu cumnatul său Sfetnicul Ianache Văcărescu și o parte din avere.

Închiși în sinistra închisoare Yedikule, Istanbul, vreme de patru luni, au fost supuși la chinuri și îndemnați să renunțe la creștinism pentru a recăpăta libertatea. Refuzul domnitorului a fost pedepsit de Sultan cu condamnarea la moarte. În ziua de 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, domnitorul împreună cu sfetnicul și cei patru fii ai săi au fost executați prin decapitare. Trupurile lor aruncate în mare au fost recuperate de creștini și îngropate în insula Halki. De aici, după multe și periculoase încercări, în anul 1720, Doamna Maria, văduva voievodului martir, a recuperat rămășițele soțului ei și le-a depus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Pentru credința lor neabătută, pentru modul exemplar în care au înfruntat moartea rămânând creștini până la capăt, în anul 1992 Biserica Ortodoxă Română i-a trecut pe cei șase martiri în rândul Sfinților.

Mărcile poștale ale emisiunii 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni aduc un omagiu sacrificiului suprem al Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel care rămâne în istoria neamului și în conștiința românilor ca ultimul domnitor al evului mediu, primul domnitor al epocii moderne și „Apusul de soare” al domnilor Basarabi.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei reproduce imaginea domnitorului Constantin Brâncoveanu într-o gravură de epocă, alături de efigia Domnitorului.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este ilustrată icoana din Biserica Mănăstirii Hurezi, care îi înfățișează pe Sfinții Martiri Brâncoveni, alături de Ianache Văcărescu.

Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei ilustrează imaginea clădirii Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, lăcaș voievodal Brâncovenesc, reprodusă după o litografie din sec. al XIX-lea reprezentând lăcașul de cult, aceasta fiind ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și adăpostind mormântul cu moaștele acestuia.

Romfilatelia aduce respectoase mulțumiri Preafericirii Sale Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București și Mănăstirii Hurezi pentru binecuvântarea și sprijinul documentar oferite la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Data de aparitie: 2014-08-16

300_Brancoveanu_box

„15 de ani de la desfășurarea Summit-ului NATO la București”

SUMMIT-UL NATO DE LA BUCUREȘTI – APRILIE 2008

Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a desfăşurat în perioada 2-4 aprilie 2008 şi a reprezentat cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, cât și cel mai mare Summit din istoria NATO.

La Summit au participat 26 de state membre, 23 de state partenere, înalţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor contributoare la operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim-ministru (22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan) şi director politic (Irlanda).

Declaraţia finală a Summit-ului reiterează faptul că indivizibilitatea securităţii statelor Aliate reprezintă unul dintre elementele majore ale existenţei NATO. Documentele adoptate la Summit demonstrează relevanţa sporită a NATO pentru provocările actuale ale secolului XXI.

Summit-ul NATO de la Bucureşti a fost un succes, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi politic. Rezultatele Summit-ului corespund obiectivelor urmărite de România privind agenda politică a evenimentului. Acestea reflectă într-o manieră realistă şi cuprinzătoare atât aşteptările, cât şi interesele specifice ale ţării noastre. Au fost luate decizii importante, printre care amintim cele legate de extinderea Alianţei, Balcanii de Vest, Marea Neagră, conflictele regionale ș.a.m.d.

Monetăria Statului a lansat pe piață produsul medalistic „15 de ani de la desfășurarea Summit-ului NATO la București”, inclus în Programul Medalistic 2023.

Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre, la prețul de 393 lei/set pentru medalia din argint și de 224 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

– Material: Argint 999‰

– Diametru: 37 mm

– Greutate: 31,1 grame

– Calitate: proof

– Tiraj fix: 60 bucăți

– Material: Aliaj de cupru

– Diametru: 37 mm

– Calitate: proof

– Tiraj fix: 40 bucăți

_________________________________________

#MonetariaStatului#NATO#ProgramMedalistic#Romania

May be an image of text

Sursa: Monetaria Statului

Emisiune numismatică cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 7 august 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

MetalArgint
Valoare nominală10 lei
Titlu999‰
Formărotundă
Diametru37 mm
Greutate31,103 g
Cantzimțat
Calitateproof
Avers
Revers
Sursa: BNR

Aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de matematică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Gheorghe Țițeica și anii între care a trăit acesta „1873” și „1939”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular, începând cu 7 august 2023, ora 10:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, vă informăm că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.

Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

MetalArgint
Valoare nominală10 lei
Titlu999‰
Formărotundă
Diametru37 mm
Greutate31,103 g
Cantzimțat
Calitateproof
Avers
Revers
Sursa: BNR

Aversul monedei prezintă castelul Săvârșin, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul și monograma Reginei Ana și inscripțiile ,,REGINA ANA” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular, începând cu 24 iulie 2023, ora 10:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, vă informăm că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.

Explorând Istoria Orașului Stalin, Cunoscut Azi ca Brașov, prin Emisiunile Filatelice

De la Orașul Stalin la Brașov: O Călătorie prin Timbru în Istoria și Cultura României

În inima ținuturilor montane ale României, într-o vale încântătoare, se găsește orașul cu o istorie încărcată de transformări și cultură bogată – Brașov. Cunoscut în trecut ca „Orașul Stalin,” acest loc a pășit pe calea evoluției pentru a deveni un centru cultural și istoric vital. O privire atentă la emisiunile filatelice din trecut și prezent ne dezvăluie poveștile acestui oraș și cum și-a croit drum spre identitatea sa contemporană.

1. Orașul Stalin – Transformarea Toponimică

În 1950, în timpul regimului comunist, orașul a fost redenumit „Orașul Stalin” pentru a marca influența sovietică și cultul personalității liderului sovietic Iosif Stalin. Această perioadă a avut un impact semnificativ asupra vieții cotidiene și asupra istoriei orașului.

2. Emisiunile Filatelice – Mărturii Istorice în Timbre

Emisiunile filatelice sunt mici opere de artă cu o mare semnificație istorică. Timbrele emise în timpul perioadei „Orașul Stalin” pot prezenta portrete ale liderului sovietic, simboluri comuniste și scene reprezentative ale epocii.

3. Întoarcerea la Identitatea Culturală – Numele Brașov

În 1960, în timpul procesului de destalinizare și după înlăturarea lui Stalin din denumirea orașului, acesta a fost redenumit Brașov. Această schimbare a reprezentat o întoarcere la rădăcinile culturale și istorice ale regiunii.

4. Emisiunile Filatelice Actuale – Călătorii în Trecut prin Timbre

Emisiunile filatelice moderne pot reflecta aceste schimbări istorice prin intermediul designului și subiectului ales. Timbrele cu imagini ale Brașovului ar putea cuprinde repere istorice și culturale, precum Turnul Alb, Biserica Neagră și Piața Sfatului.

5. Brașovul – Păstrător al Istoriei și Culturii

Astăzi, Brașovul este un oraș vibrant, care îmbină istoria cu modernitatea. Colecționarii de timbre și pasionații de istorie pot găsi în colecțiile lor timbre care să prezinte această evoluție și schimbare a orașului în timp.

6. Emisiuni Filatelice Tematice – Călătorii Imaginare

Emisiunile filatelice tematice pot explora istoria și cultura Brașovului în mod detaliat, abordând subiecte precum arhitectura, evenimentele culturale și personalitățile marcante.

În concluzie, emisiunile filatelice sunt ferestre către istoria și cultura orașului, prezentând transformările prin care a trecut de-a lungul anilor. De la perioada „Orașul Stalin” la redobândirea numelui său tradițional, Brașovul este un exemplu viu de evoluție culturală și istorică. Cu fiecare timbru, pasionații pot călători înapoi în timp pentru a înțelege schimbările prin care a trecut acest oraș fermecător.