În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 1 aprilie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- valoare nominală: 10 lei;
- metal: argint;
- titlu: 999‰;
- formă: rotundă;
- diametru: 37 mm;
- greutate: 31,103 g;
- calitate: proof;
- cant: zimțat.
Aversul monedei prezintă portretele și numele regelui Ferdinand I (în dreapta) și prim-ministrului Ion I.C. Brătianu (în stânga), în vremea cărora România a adoptat calendarul gregorian, două citate din actul normativ: ,,Se aprobă de Noi adoptarea calendarului Gregorian.” și ,,Ziua de 1 Aprilie 1919 devine 14 Aprilie 1919.”, titulatura actului normativ ,,Decret-Lege 1053/1919”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Reversul monedei redă reprezentarea unui ceas astronomic și inscripţia circulară „100 DE ANI DE LA ADOPTAREA CALENDARULUI GREGORIAN”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 350,00 lei.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Sursa: BNR.ro